De-aproape văd Iordanul
Iar dincolo de el,
Ce văd, e Canaanul,
Cu-al său oraș etern!

Trecut-am prin pustie
Ca printr-un soare scurs,
Bând multă apă vie,
Primind hrană de sus.

Așa de multă cale
Și lupte și poveri
Prin piscuri și prin vale... .
Dar am primit puteri!

Căci altfel știu prea bine
Că m-aș fi prăbușit
De n-ar fi fost cu mine
Cel ce m-a întocmit!

Iar azi, acum, văd valul
Care se va deschide
Ca eu să trec Iordanul
Și-apoi iar se va-nchide!

Puțin, puțin mai este
De mers, doar câțiva pași;
Văd râul cum dă peste:
Doamne, să nu mă lași! . .

Căci ultimele fiare
Pândesc din luminiș,
Scrâșnind cu nerăbdare,
Pândindu-mă pieziș

Să știe când să sară
Ca viața să-mi suprime:
Întinde-Ți brațul iară,
Din slăvile sublime!

Privește cum spre mine
Se-ntind ultimii spini
Ce-aduc numai suspine,
Durere și pelin!

Ca ființa mea să cadă,
Să stau oprit pe loc:
De sus, din cer, să-i ardă,
Trimite pe ei foc!

Iar șerpii din pustie
Stau gata chiar acum,
La vad de veșnicie,
La-al meu capăt de drum!

Ca să mă-nvenineze
Și să mă prăbușesc,
Ca zările celeste
Să nu le moștenesc. .

Zdrobește-i cu putere
Ca liber drum să am
Spre luncile eterne,
De dincol' de Iordan!

Sclipește apa, cântă
În râul cel umflat;
A sa albie adâncă
E gata de secat!

Din urmă vine gloata
De sfinți și îi aud
Cum cântă: Maranata!
Iordanu-i de trecut!

Și simt cum dintr-odată
Mă umplu de credință
Și cu-a sfinților gloată
Mă-ndrept spre biruință!

Lăsând praful pustiei
În urmă, mă-nfior;
Simt apa veșniciei,
Pășesc în ea ușor. .

-O, Doamne, ne păzește
Până vom fi trecut
Și-apoi sus ne primește
În Canaanul sfânt!

Și după ce Iordanul
La loc se va închide
Noi vom uita aleanul
Pe plaiurile sfinte!

Departe de pustie
În noua noastră casă
Pentru o veșnicie
Noi îți vom fi Mireasă!

Va fi numai cântare
Cu îngerii în cor,
Eternă sărbătoare
Acasă, în splendori!